Apasă „Versuri” lângă o piesă (sau pornește-o) ca să-i citești textul aici.
Ruga Strămoșilor
Un album de metalcore care spune povestea dacilor așa cum n-a mai fost spusă — nu din cărți de istorie, ci din sânge, foc și fier. Zece piese. Un arc narativ complet. De la liniștea dimineții în Carpați, prin jurământul sacru sub stejar, furia bătăliei, rugăciunea către Zamolxe, povestea tatuajelor și cicatricilor spuse unui copil, misterul lui Deceneus și al stelelor, puterea cuvintelor dacice care trăiesc și azi în limba română, până la imnul final care refuză să se stingă. Două chitare care se înghină ca trecutul cu viitorul. Growl și scream fără compromis. Lupul de sub piele niciodată nu fuge.
Track List
Ascultă câte un fragment de 60 de secunde din fiecare piesă. Apasă „Versuri” ca să citești textul sub copertă.
- Zorii Geției
Soare de aur se varsă pe văi
Râurile cântă povești pe sub plai
Lupul veghează, ziua se naște
Aici e Getia - aici e casa mea!Caii pasc în luncă, fără frâu
Pescarul ia din râu ce-i dat de zeu
Arcașul crește lângă tată
Viața merge drept - neatinsă, curată!Femeile țes la războaie de lemn
Istorii prin fir, din suflet și timp
Olărița-nvârte lutul pe roată
Mâinile spun ce gura nu poate!Soarele de aur cade peste văi!
Râurile poartă taine din munți, din plai!
Ziua se naște sub semnul de lup!
În Getia mea - aici E tot ce am!Căci noi suntem geți!
Noi suntem Carpați!
Noi suntem furtuna!
Nu vom fi înfrânți!Lupul urlă noaptea sub stele
Și cheamă spirite străbune...Acum e pace, acum e bine
Dar vântul șoptește de zile străine
Lupul ridică botul spre lună
Simte c-o veni... Și furtuna!Azi e pace în Getia mea!
Mâine... Numai lupul știe ce-o să vrea!
Dar orice-ar fi, orice-ar veni!
Noi vom fi aici - noi nu vom fugi!Dar noi vom fi gata!!!
Soarele de aur cade peste văi!
Râurile poartă taine din munți, din plai!
Ziua se naște sub semnul de lup!
În Getia mea - aici E tot ce am!Lasă lupul să cânte în venele tale...
În inima dacilor... Libertatea renaște...
Împreună ne ridicăm... Împreună trăim...
În îmbrățișarea sălbatică...... Mereu ne regăsim...
Lasă lupul să cânte în venele tale...
În inima dacilor... Libertatea renaște...
Împreună ne ridicăm... Împreună trăim...
În îmbrățișarea sălbatică...... Mereu ne regăsim...
... Mereu ne regăsim...
- Jurământ sub Stejar
Ascultă, tinere…
Sabia te face războinic,
Dar iubirea te face om.
Am văzut imperii căzând,
Dar am văzut iubirea rămânând.M-am întors din luptă cu sânge pe mâini,
Cu glorie-n suflet, cu răni și suspini.
Când pragul satului iar l-am trecut,
Privirea ei m-a rupt — și zeii au tăcut.Părul ei, umbră de noapte,
Ochii verzi, semn peste sate.
Timpul a tăcut când m-a privit,
În clipa aceea… m-am regăsit.Zile la fântână, la râu,
Nopți de vis și dor ascuns.
Într-o seară, pas timid,
Floare-n palmă. Zâmbet spus.Sub stejarul vechi ne-am jurat credință,
Nu cu vorbe mari, ci cu priviri și liniște.Iubirea noastră-i scrisă-n stele,
Focul arde pentru noi doi în noapte,
Muntele e martor jurămintelor sacre,
Zamolxe veghează a inimii șoapte.
Eu sunt al tău!
(Eu sunt a ta!)
Până la moarte!
(Și dincolo de ea!)
În viață și-n luptă!
Împreună, dincolo de timp și destin!În fața tatălui ei, Marele Preot,
M-am închinat și-am grăit apăsat:
Îți cer astăzi fiica să-mi fie soție,
Legați de-un destin ce nu va apune.
Jur sânge, credință și bărbăție
Și-un nume curat, sub soare, în lume.Tinere,
Săbiile se rup,
Jurămintele se uită.
Ești pregătit să mori pentru ea?Sunt pregătit să trăiesc pentru ea,
Fiecare zi, fiecare noapte,
Fiecare răsuflare — pentru ea!Atunci fie calea cu flori și cu soare,
Zamolxe să vă aibă în pază mereu.
Aveți binecuvântarea mea cea mai mare:
Să fiți unul altuia templu și zeu.Focul sacru arde-n noapte,
Preotul ridică mâinile spre cer.
Firul roșu ne strânge într-o soartă,
Sângele dă vieții putere.În fața lui Zamolxe și-a flăcării vii,
Vă declar un suflet și-o singură viață.
Ce focul unește pe munți și câmpii,
Nici timpul, nici moartea să nu-i mai despartă!Jurăm!
Jurăm!
Jurăm!Suntem una! Carne și os!
Suntem una! Sub cer frumos!
Suntem una! Foc și pământ!
Jurământ sfânt! Jurământ!Foc stins.
Lună sus.
Întâia noapte.
Sub cerul dacic.
Te iubesc…
Te iubesc… - Furtuna vine
Furtuna vine din sud!
Romanii au trecut apa!
Urgia se-apropie!Calul cade la poarta satului
Solul rănit strigă cu ultima putere
Sânge pe piept, ochii plini de umbră
"Romanii vin! Vulturii negri se-apropie! "
Femeile plâng, copiii se ascund
Bătrânii privesc spre sud cu ochi de piatră
Fumul se ridică dincolo de munți
Vestea de moarte ne-a ajuns în vatră!Fierarul aprinde focul din nou
Nu mai bate plug - bate fier de sabie!
Arcașii își iau arcurile din cui
Până și copiii știu - moartea ne caută!Legiuni ne calcă! Din sud, din vale!
Zidul se ridică! Cu vulturi și cu cai!
Stăm de neclintit! Noi suntem stâncă!
Nimic nu ne frânge! Și nu vom cădea!
Hei! Hei! Noi suntem geți!
Hei! Hei! Fiii carpaților!Bărbații se-adună, fețe de cremene
Fiecare știe ce trebuie să facă
Armura de piele, scutul rotund
Sabia dacică - suntem gata de soartă!"De ce plângi, iubito? " - el o întreabă
Ea șoptește încet: "Nu rămân singură...
Copilul nostru... Crește în mine! "
Mă întorc la voi - sau pier în sânge!Pentru copilul meu! Luptăm în vale!
Pentru neamul meu! Dincolo de cai!
Pentru sângele meu! Noi suntem stâncă!
Pentru Getia mea! Nu ne vor înfrânge!Vom lupta? - vom lupta!
Vom muri? - dacă trebuie!
Vom fugi? - niciodată!
Cine suntem? - geții! Geții! Geții!Cerul se prăbușește! (Și noi îl susținem!)
Pământul se rupe! (Cu sânge și cu foc!)
Noi suntem furtuna!
Noi suntem tunetul!
Noi suntem... Geții!!!Romanii vin...
Dar și noi venim...
Numai zeii știu... Cine va rămâne. - Furia Dacică
Iată-i.
Vulturii Romei.Au venit pentru aur.
Au venit pentru pământ.Dar noi… suntem ai muntelui.
Zamolxe…
Pe eeeei!!!
Războinici!
În spate e Dacia.
În față e Roma.
Între ele — noi.Nu avem unde să fugim.
Nu avem voie să cădem.
Moartea e poartă.
Libertatea e lege.Ridicați falx-urile!
Astăzi… Carpații vor vorbi prin noi!Pe eeeei!!!
Legiunile vin — zid de oțel,
Vulturi negri sfâșie cer.
Noi — lupii crescuți din stâncă și vânt,
Cu inima grea ca pământul sfânt.Sica mușcă. Fierul se frânge.
Scuturi trosnesc. Câmpul se umple.
Nu dăm înapoi. Nu ne frângem.
Moartea nu-i capăt — e drum.Sângele hrănește Daaa-ci-aaaaa!!!!
Scut lângă scut — suntem furtună!
Falx lângă falx — noaptea răsună!
Jurăm pe munți și pe sare —
Azi scriem cu sânge roman!Furia dacă! Lupul străvechi!
Carpații strigă prin noi din veci!
Pentru Zamolxe! Pentru pământ!
Trăim prin moarte — nu suntem frânți!Daaa-ci-aaaaa!!!! Daaa-ci-aaaaa!!!! Daaa-ci-aaaaa!!!!
Draco se-nalță — urlă în vânt,
Umbra lui cade peste pământ.
Romanul vine — ochi de piatră,
Lovesc — și lumea se sfarmă.Vin ca valul — nesfârșit,
Dar sufletul nostru nu e învins.
Brațul obosește. Inima nu.
Zamolxe strigă: Ridică-te tu!Și timpul… se rupe.
Fratele meu… cade.
Un zâmbet.
„Ne vedem sus…”Aaaaaaahhhhh!
Îl pun în pământ.
Mă ridic.
Nu mai sunt om.
Doar foc.Eu sunt furtunaaa!
Eu sunt furiaaaa!
Eu sunt Daaa-ci-aaaaa!!!!Furia dacă! Lupul din noi!
Pentru fratele căzut în noroi!
Pentru copilul ce-așteaptă acasă!
Pentru iubirea rămasă!Daaa-ci-aaaaa!!!! Daaa-ci-aaaaa!!!!
Ei vin.
Linie după linie.
Rece.
Fără suflet.
Noi cădem.
Dar nu fugim.
Din sute — suntem zeci.
Din zeci — suntem noi.Și încă stăm!
Lovește cu ultima suflare!
Lovește cu tot ce mai e!
Lovește pentru Dacia sfântă!
Până când timpul se frânge!Cine suntem?! — Geții!
Ce vrem?! — Libertate!
Unde mergem?! — Nemurire!Daaa-ci-aaaaaaaaa!!!!!!
Câmpul tace.
Munții privesc.
Imperiul va scrie istoria.
Noi… am scris legenda. - Lupi de Țărână
„Biruință…”
Așa strigă solii
Prin cetăți.Am plecat
Lupi flămânzi de glorie…Ne întoarcem
Umbre
Cu frații lăsați sub glie.Satul iese din ceață,
Focuri stinse în vatră.Ne numără femeile
Din priviri tăiate.Unele strigă de bucurie.
Altele cad în genunchi.Pășim încet
Pe oasele fraților.Purtăm în traistă dorul
Celor plecați pe veci.Am plecat lupi tineri —
Ne-ntoarcem lupi de țărână,Cu sânge pe față
Și cu moartea de mână!Ne-am apărat pământul,
Dar ne-am pierdut frații,Victoria-i o rană
Ce nu se vindecă-n veci.Morții nu se întorc!
Vatra e rece…
Pragul e sânge!
Săpăm în tăcere mormânt lângă prag,
Să doarmă sub talpă cine ne-a fost drag!Am câștigat bătălia,
Dar pământu-i prea greu,Când car în spate
Sufletul fratelui meu.Bărbate… bărbate… unde te-ai dus?
Că pragul e gol și soarele-i apus…Cine să are? Cine să coasă?
Moartea te-a luat și te-a ținut masă…Fiul meu, floare de munte,
Ți-a pus dușmanul fierul pe frunte…Zamolxe, deschide…
Primește-mi pruncul acasă…Rostiți numele lor!
Să nu piară în vânt!Fiecare nume
E foc pe pământ!Priest: vezina!
Choir: vezina!Priest: diegis!
Choir: diegis!Priest: scorilo!
Choir: scorilo!Zamolxe!
Primește-i acasă!Frunză verde de stejar,
Viața-i pahar amar.Frații dorm sub glie,
Eu trăiesc cu agonie.Nu mi-e teamă de mormânt…
Mi-e teamă de acest pământ,Unde zorii vin
Fără ei.Ieri am fost
Moartea.Azi…
Sunt rădăcină.Dormi, copile.
Într-o zi,
Când vei fi bărbat,Îți voi arăta
Rănile de pe brațe…Și-ți voi spune
Cum am ținut piept lumii întregi,Ca tu să ai
Unde să te naști. - Rugăciune către Zamolxe
Zamolxe... Primește-ne sângele...
Zamolxe... Privește-ne săbiile...În peștera sfântă, sub muntele tăcut,
Unde timpul se oprește și viața a-nceput,
Aducem ofrandă, sub cerul de smalt,
În fața altarului, pe muntele înalt.Nu cerem viață - căci moartea e poartă,
Nu cerem milă - căci mila e moartă!
Cerem doar braț de fier și privire de foc,
Și legiunile Romei le frângem pe loc!Zamolxe! Tună peste munți!
Zamolxe! Întărește-ne pe mulți!
Noi nu suntem sclavi, noi suntem Lupi!
Sufletul e veșnic — nu-l frângi, nu-l supui!
Geția nu moare!Focul sacru arde, fumul urcă spre stele,
Suntem gata să trecem prin clipele grele!
Oțelul se călește în descântec și jar,
Să moară romanii în valea de amar!Unul din noi va merge la tine!
Sulițele zboară - destinul ne vine!
Trimisul tău râde în vârful de fier,
Sângele lui e scară spre cer!Jurăm! Jurăm! Jurăm!
Pe cer, pe pământ!
Luptăm! Strigăm! Lovim!
Pe braț, pe cuvânt!Zamolxe! Tună peste munți!
Zamolxe! Întărește-ne pe mulți!
Noi suntem furtuna, noi suntem lupii,
Distrugem imperii, sfărâmăm ticăloșii!
Geția e veșnică!Suntem gata...
Zamolxe... Primește-ne. - Din Tată în Fiu
Vezi lupul ăsta?
E fratele nostru.Este fiara din codru,
Tăria ce merge cu noi.Lupul ce nu fuge.
Lupul ce nu se pleacă.
Lupul ce moare pentru ai lui.
(Aaaah!)Străbunii noștri purtau un steag
Draco, cap de lup, trup de vânt
Prin suflul muntelui, prin gura lui de fier
Urletul lui se ridică spre cer
Și dușmanul știe, nu vine doar oastea
Vine și numele acestui neamNoi suntem dacii, fiii acestui soare
Noi suntem dacii, lupi care nu pier
Purtăm semnul pe brațe și focul în priviri
Viața trăiește, moartea nu moareSub soarele ăsta, de ochiul lui Zalmoxis
Focul din vatră, lumina din noapte
O pieri în întuneric, nu cade din cer
Rămâne în inimă și arde mereu
(Aaaah!)Stai în fierul care a vrut să te frângă
Am luat sica, am luat scutul
(Aaaah!)
Am luptat pentru pământ
Am luptat pentru ai mei
Am luptat pentru tine, deși nu erai încăSpirala pe braț e semnul vieții
Se-ntoarce prin sânge și trece prin veacuri
Bunicii au purtat-o, părinții o poartă
Noi o ducem mai departe din vatră în vatră
Într-o zi vei fi mare, vei sta și tu-n zare
Poate vei purta lupul, poate vei purta soarele
Poate și cicatrici, să nu te rușinezi de ele
Nu-s semne de frângere, sunt urme de drum
Nu-s răni fără rost, sunt peceți ale viețiiOamenii cad, numele rămâne
Și cât le rostim, ei merg cu noi
Semnele pe brațe, povestea în sânge
Lupul de sub piele, niciodată nu fuge
Noi suntem dacii, noi suntem lupii
Viața trăiește, moartea nu moare
Lupul!
Lupul! - Deceneus
„Urcăm de la apus.
Poteca e întunecată.Doar focul de sus
Ne cheamă.”„Aud un bucium…
Vine de pe vârf.”„Și miroase a fum…
A ierburi…
A ceva sfânt.”„Zamolxe…
Ăsta e sanctuarul.”Stâlpi de piatră în cerc
Ca stelele pe cer.Focuri ard între ei
Și umbrele dansează.Altarul —
O piatră veche cât muntele.Preoți în alb
Privesc cerul tăcuți.De parcă stelele
Le vorbesc.„Și atunci… dintre focuri
Se ridică un bătrân.
”„Deeceeneeuuus.”
„Ați urcat.
Bine.
Urcarea
E prima lecție.Cine nu urcă
Nu vede.Cine nu vede
Nu știe.”„Priviți în sus.
Ce vedeți?”
„Stele.”
„Nu.
Suflete.”
Fiecare stea
E un strămoș care veghează.Fiecare constelație
E o poveste.Soarele —
Ochiul lui Zamolxe.Luna —
Oglinda sufletului.„Noi nu citim cerul.
Cerul ne citește pe noi.”„Vedeți focurile?
Ard în cerc.
Ca soarele.
Ca anotimpurile.Ca viața.”
„Nimic nu se termină.
Iarna pregătește.
Noaptea odihnește.Și moartea
Nu e capăt.”„Sufletul e foc.
Trupul
E lemnul care-l ține aprins.”„Ascultați.”
„Auziți?
Fratele nostru.
Lupul.”
„De aceea steagul nostru
Are cap de lup.Daoi înseamnă lup.
Noi suntem
Oamenii-lup.”„Lupul trăiește în haită.
Lupul luptă pentru haită.Și haita
Nu-l uită.”„Haita răspunde!”
„Vino.
Îngenunchează.”
„Primești spirala —
Semnul vieții.Primești soarele —
Semnul lui Zamolxe.Primești lupul —
Semnul curajului.”„De azi
Nu mai ești copil.Ești get.
Ești lup.”
Toată noaptea
Focurile au ars.Dar acum
Priviți spre răsărit.Prima rază
Trece printre stâlpi.Și lovește altarul.
Exact ca acum
O mie de ani.Ordinea e veșnică!
Cercul nu se rupe!
Sufletul nu moare!
Focul nu se stinge!
Noi suntem dacii!
Oamenii-lup!Și cerul
Ne cunoaște numele!Focurile se sting.
Tinerii coboară
De pe munte.„Mergeți.
Purtați focul
În lume.”„Zamolxe…
I-am învățat.” - Graiul din Sânge
„Au ars dave.
Au căzut ziduri.
Au pierit regi.”„Au venit neamuri străine.
Cu alte graiuri.
Cu alte steaguri.”„Dar sângele…
N-a plecat.”Dacia cade —
Dar nu se stinge.Piatra se frânge —
Dar muntele ține.Au rupt hotare,
Au schimbat graiuri,Dar focul vetrei
N-a pierit din neamuri.Prin fum și sabie,
Prin ger și ani,Am dus în oase
Umbra celor mari.Nu tot ce cade se-ngroapă-n pământ!
Sunt nume ce ard mai departe-n cuvânt!Graiurile curg.
Neamurile vin.Veacurile schimbă
Tot ce se vede.Dar sub piele —
Sub carne, sub chin —Bate același nume
În tăcere.Noi suntem
Ce-a rămas din ei!Noi suntem
Jarul din scântei!Noi suntem
Numele nerostit,Sângele vechi
Ce n-a murit!Noi suntem
Stânca-n vijelie!Noi suntem
Urma cea vie!Noi suntem dacii —
Nu ca poveste,Ci ca focul
Ce încă este!Au vrut să ne stingă
În veacuri străine.Au vrut să ne smulgă
Din rădăcini și ruine.Dar cine dezgroapă
Carpații din piatră?Cine oprește
O inimă de vatră?S-au dus imperii.
S-au dus coroane.S-au dus stăpâni
Cu legi și minciuni.Dar noi am rămas
În sat și în grai,În doină și-n lemn,
În foc și-n plai.Vatră!
Prunc!
Codru!
Stejar!
Nu-n piatră!
Nu-n tron!
Nu-n aur!În cuvinte!
În grai!
În tot ce rostim!Neamul trăiește!
Neamul nu piere!N-a fost pe hârtie —
A fost în sânge!Schimbă-le harta.
Schimbă-le steagul.Apa tot curge
Pe vechiul făgaș.Focul tot arde
În vechea vatră.Și graiul păstrează
Ce n-a scris niciun hrisov.Noi suntem
Ce-a rămas din ei!Noi suntem
Jarul din scântei!Vatră!
Prunc!
Codru!
Stejar!În fiecare cuvânt
Un dac răsare!Geția nu-i umbră!
Geția-i focul
Care încă arde!Noi suntem
Ce-a rămas din ei!Noi suntem
Urma ce nu piere!Noi suntem
Jarul ce veghează,Sângele vechi
Ce încă lucrează!Ține minte!
Ține minte!Nu tot ce cade
Se și sfârșește!Noi suntem dacii —
Și cât vom spuneNumele lor,
Nimic nu-i răpune!„Dacia n-a murit.
S-a făcut grai.
S-a făcut sânge.
Și trăiește în noi.” - Cântecul care rămâne
Nu sabia rămâne.
Nu zidul.
Nu regele.
Cântecul rămâne.La foc, în sat,
Sub cerul mare,
Se-aud bătrânii
Rostind nume rare.
Copiii tac.
Femeile cos.
Un câine latră.
Jarul arde gros.
Și cineva începe
Încet, aproape șoptit,
Un cântec vechi,
Niciodată scris.
Nu-l știi din carte!
Nu-l știi din drum!
Îl știi din sânge!
Îl știi de-acum!Cântecul rămâne!
Când toate trec!
Cântecul rămâne!
Din veac în veac!
Din tată-n fiu!
Din mamă-n prunc!
El ține focul
Aprins, adânc!Au ars case.
Au fost și ierni.
Au fost năvăliri,
Foamete, fier.
Dar cât un sat
Mai știe să spună
Un nume vechi
Sub clar de lună —
Neamul nu piere!
Doar se preface!
Intră în glasuri!
În lemn! În pace!
Intră în oameni
Și merge mai departe!
Ca o rugă
Care nu se desparte!Nu-l poți ucide.
Nu-l poți lega!
Nu-l poți îngropa
Sub altă stea!
Căci el se naște
Iar din pământ
Când se adună
Oameni și cânt!Cântecul rămâne!
Când toate cad!
Cântecul rămâne!
În neam și-n sat!
El duce morții
Spre cei ce vin!
El face pod
Din dor și chin!
Cântecul rămâne!
Ca focul viu!
Și cine-l cântă
Nu e pustiu!Nu piatra! Nu!
Nu tronul! Nu!
Nu aurul! Nu!
Ci glasul! Da!
Ci focul! Da!
Ci numele
Care trece veacul!Cân.. .. Te.. .. Cul..
Ră.. .. Mâ.. .. Ne!Cântecul rămâne! Rămâne!
Cântecul rămâne! Rămâne!
Când satul arde —
El tot rămâne!
Când oamenii pleacă —
El se-ntoarce!
Din gură-n gură!
Din inimă-n noapte!
Noi suntem glasul
Celor dinainte!
Noi suntem focul
Care nu minte!
Și cât vom cânta
În jurul jarului —
Dacia va trăi
În cântec și-n veacuri!Cântecul rămâne..
Când toate trec..
Ține minte. - Lupi de Țărână (Radio Edit)
„Biruință…”
Așa strigă solii
Prin cetăți.Am plecat
Lupi flămânzi de glorie…Ne întoarcem
Umbre
Cu frații lăsați sub glie.Satul iese din ceață,
Focuri stinse în vatră.Ne numără femeile
Din priviri tăiate.Unele strigă de bucurie.
Altele cad în genunchi.Pășim încet
Pe oasele fraților.Purtăm în traistă dorul
Celor plecați pe veci.Am plecat lupi tineri —
Ne-ntoarcem lupi de țărână,Cu sânge pe față
Și cu moartea de mână!Ne-am apărat pământul,
Dar ne-am pierdut frații,Victoria-i o rană
Ce nu se vindecă-n veci.Morții nu se întorc!
Vatra e rece…
Pragul e sânge!
Săpăm în tăcere mormânt lângă prag,
Să doarmă sub talpă cine ne-a fost drag!Am câștigat bătălia,
Dar pământu-i prea greu,Când car în spate
Sufletul fratelui meu.Bărbate… bărbate… unde te-ai dus?
Că pragul e gol și soarele-i apus…Cine să are? Cine să coasă?
Moartea te-a luat și te-a ținut masă…Fiul meu, floare de munte,
Ți-a pus dușmanul fierul pe frunte…Zamolxe, deschide…
Primește-mi pruncul acasă…Rostiți numele lor!
Să nu piară în vânt!Fiecare nume
E foc pe pământ!Priest: vezina!
Choir: vezina!Priest: diegis!
Choir: diegis!Priest: scorilo!
Choir: scorilo!Zamolxe!
Primește-i acasă!Frunză verde de stejar,
Viața-i pahar amar.Frații dorm sub glie,
Eu trăiesc cu agonie.Nu mi-e teamă de mormânt…
Mi-e teamă de acest pământ,Unde zorii vin
Fără ei.Ieri am fost
Moartea.Azi…
Sunt rădăcină.Dormi, copile.
Într-o zi,
Când vei fi bărbat,Îți voi arăta
Rănile de pe brațe…Și-ți voi spune
Cum am ținut piept lumii întregi,Ca tu să ai
Unde să te naști. - Cântecul care rămâne (Radio Edit)
Nu sabia rămâne.
Nu zidul.
Nu regele.
Cântecul rămâne.La foc, în sat,
Sub cerul mare,
Se-aud bătrânii
Rostind nume rare.
Copiii tac.
Femeile cos.
Un câine latră.
Jarul arde gros.
Și cineva începe
Încet, aproape șoptit,
Un cântec vechi,
Niciodată scris.
Nu-l știi din carte!
Nu-l știi din drum!
Îl știi din sânge!
Îl știi de-acum!Cântecul rămâne!
Când toate trec!
Cântecul rămâne!
Din veac în veac!
Din tată-n fiu!
Din mamă-n prunc!
El ține focul
Aprins, adânc!Au ars case.
Au fost și ierni.
Au fost năvăliri,
Foamete, fier.
Dar cât un sat
Mai știe să spună
Un nume vechi
Sub clar de lună —
Neamul nu piere!
Doar se preface!
Intră în glasuri!
În lemn! În pace!
Intră în oameni
Și merge mai departe!
Ca o rugă
Care nu se desparte!Nu-l poți ucide.
Nu-l poți lega!
Nu-l poți îngropa
Sub altă stea!
Căci el se naște
Iar din pământ
Când se adună
Oameni și cânt!Cântecul rămâne!
Când toate cad!
Cântecul rămâne!
În neam și-n sat!
El duce morții
Spre cei ce vin!
El face pod
Din dor și chin!
Cântecul rămâne!
Ca focul viu!
Și cine-l cântă
Nu e pustiu!Nu piatra! Nu!
Nu tronul! Nu!
Nu aurul! Nu!
Ci glasul! Da!
Ci focul! Da!
Ci numele
Care trece veacul!Cân.. .. Te.. .. Cul..
Ră.. .. Mâ.. .. Ne!Cântecul rămâne! Rămâne!
Cântecul rămâne! Rămâne!
Când satul arde —
El tot rămâne!
Când oamenii pleacă —
El se-ntoarce!
Din gură-n gură!
Din inimă-n noapte!
Noi suntem glasul
Celor dinainte!
Noi suntem focul
Care nu minte!
Și cât vom cânta
În jurul jarului —
Dacia va trăi
În cântec și-n veacuri!Cântecul rămâne..
Când toate trec..
Ține minte. - Graiul din Sânge (Radio Edit)
„Au ars dave.
Au căzut ziduri.
Au pierit regi.”„Au venit neamuri străine.
Cu alte graiuri.
Cu alte steaguri.”„Dar sângele…
N-a plecat.”Dacia cade —
Dar nu se stinge.Piatra se frânge —
Dar muntele ține.Au rupt hotare,
Au schimbat graiuri,Dar focul vetrei
N-a pierit din neamuri.Prin fum și sabie,
Prin ger și ani,Am dus în oase
Umbra celor mari.Nu tot ce cade se-ngroapă-n pământ!
Sunt nume ce ard mai departe-n cuvânt!Graiurile curg.
Neamurile vin.Veacurile schimbă
Tot ce se vede.Dar sub piele —
Sub carne, sub chin —Bate același nume
În tăcere.Noi suntem
Ce-a rămas din ei!Noi suntem
Jarul din scântei!Noi suntem
Numele nerostit,Sângele vechi
Ce n-a murit!Noi suntem
Stânca-n vijelie!Noi suntem
Urma cea vie!Noi suntem dacii —
Nu ca poveste,Ci ca focul
Ce încă este!Au vrut să ne stingă
În veacuri străine.Au vrut să ne smulgă
Din rădăcini și ruine.Dar cine dezgroapă
Carpații din piatră?Cine oprește
O inimă de vatră?S-au dus imperii.
S-au dus coroane.S-au dus stăpâni
Cu legi și minciuni.Dar noi am rămas
În sat și în grai,În doină și-n lemn,
În foc și-n plai.Vatră!
Prunc!
Codru!
Stejar!
Nu-n piatră!
Nu-n tron!
Nu-n aur!În cuvinte!
În grai!
În tot ce rostim!Neamul trăiește!
Neamul nu piere!N-a fost pe hârtie —
A fost în sânge!Schimbă-le harta.
Schimbă-le steagul.Apa tot curge
Pe vechiul făgaș.Focul tot arde
În vechea vatră.Și graiul păstrează
Ce n-a scris niciun hrisov.Noi suntem
Ce-a rămas din ei!Noi suntem
Jarul din scântei!Vatră!
Prunc!
Codru!
Stejar!În fiecare cuvânt
Un dac răsare!Geția nu-i umbră!
Geția-i focul
Care încă arde!Noi suntem
Ce-a rămas din ei!Noi suntem
Urma ce nu piere!Noi suntem
Jarul ce veghează,Sângele vechi
Ce încă lucrează!Ține minte!
Ține minte!Nu tot ce cade
Se și sfârșește!Noi suntem dacii —
Și cât vom spuneNumele lor,
Nimic nu-i răpune!„Dacia n-a murit.
S-a făcut grai.
S-a făcut sânge.
Și trăiește în noi.”